când a intrat nebunul in cetate

când a intrat nebunul în cetate pe legănat de lenevit măgar era o zi de liniște-n bazar ca altele de nimeni numărate și când nebunul a-nceput domol să-și predice credința nici habar nu am avut ce piatră de hotar el o urnea să vină rostogol și nici atunci când a-nceput să spele picioarele golanilor cu bube agenți nostri moleșiți de șube n-au dat alarma timpurilor grele și l-au lăsat să schimbe el macazul punând în capul tălpilor crăpate legenda lui c-o altfel de cetate unde stăpâni ei s-or simți pe iazul bogat în pește pentru fiecare și-au râs de el înveseliți slujbașii cum de puteau pe nătăfleți să-mbete promisiuni ce nu erau concrete de la trișor ce nu văzuse așii dar cum puteam să ridicăm pretenții când însăși zeii aveau aici o vină tăcând posaci în loc să ne prevină de la-nceput din colb să-i stergem pașii deci cum să fie mai deștepți agenții și cum să fie mai alerți slujbașii? și ce folos că l-am întins pe cruce pe-un vârf de deal ca gloata să îl vadă când turma plebei nu vrea să ne creadă că el e mort, și-n gânduri zăbăuce se scutură de zei ca de-o corvoadă iar condamnați-s bucuroși să cadă fără de frică fiarelor de pradă cu mâinile spre cer împerechiate unde ei cerd că-i noua lor cetate