Poezii

puloverul pe care mulți ani l-am purtat martor mi-a fost primului amor mi-a ținut de cald prin mansarde și in câteva călătorii l-au molfăit ploile ce-mi străbat umbrela de nervi prin baruri l-au

unghiile florinei in dupa amiaza aceea de duminica memoria mea acum si poate niciodata nu mai repereaza anotimpul nici macar amintirea ciorilor care caraiau continuu in plopii din preajma nu ma ajuta

ninge foșnitor feerică ninsoare ar putea din fulgi răzbate un zgomot de motoare da, că-n fiecare fulg e un oraș în care ninge și pe străzi se strâng nămeții ce-ntr-o parte utilajul cu lama îi

de ce-om avea cu toții fețe de jivine în metrou în drum spre casă nu putem dormi o noapte într-un uter de melasă zdrăngănind vântos pe șine trenul intră în Romană vom avea și mâine aceleași

liniștea unui guguștiuc îngropat de frig în propriile lui pene pe creanga pustie a castanului porcesc ițit în plan secund printre mușcatele din fereastră după ce dau eu plapuma la o parte ca

aruncă-te și tu, cobori prin hornul semantic În inima uleioasa a pleonasmului unde vremea Își omoară timpul unde amorul e soțul iubirii și dragostea-i amantă unde norocul își ratează

ploaia pâcloasă înghite hălci uriașe din bucurești până-l papă de tot vântul bubuie-n ferești se umflă în ploaie și o umple cu frunze și nayloane pe bot îngerii