premiul unei disidente
imprimeurile cu pisici de pe cearșaf au uitat mirosul tău probabil ești unica parte din mine pe care ele nu o simt plapuma, perna și tot ce mai e în această cameră au miros de fum de țigară în
percepții
mănînc în fața calculatorului mă gîndesc la prima treaptă din piramida lui Maslow astăzi astăzi am văzut femei cu păr pe picioare care așteptau autobusul în stație doi băieți ce vindeau
this mess
închid ochii îmi mîngîi dinții cu limba lipește-ți buzele de obrazul meu vreau să-mi fie frică că nu le vei mai dezlipi că voi avea o cicatrice aici fii fiara mea apocaliptică ți-am
absolutely zero
aș vrea să-mi rod unghiile cum o făceam cînd eram mică acum îmi înfig incisivii doar în partea laterală a unghiei îmi țin piciorul stîng strîns sub fund pînă amorțește mă gîndesc la budha ea
a
a ascultă-mă privește-mă în ochi și nu spune nimic numele lui tot începe cu a m-a întrebat dacă am avut sex cu tine credeai că am gusturi mai bune vreau să fiu lîngă tine să-ți treci mîna prin părul
telefonul stricat
nu-mi place să vorbesc la telefon de fiecare dată am impresia că un al treilea îmi ascultă convorbirile plus senzația că nu știi ce se întîmplă la celălalt capăt de fir nu e din cele mai
something different
imaginează-ți despre iubirea noastră se turnează un film un musical tu cînți in that fucking language eu îți mîngîi părul cărunt mă gîndesc la inutilitatea ștampilei din pașaport știi ce
tobogan, yoyo și bumerang
știi cred că dragostea se împarte în trei categorii dragostea tobogan – pt începători dragostea yoyo – pt practicanți și dragostea bumerang – pt experți nu ai ajuns la a treia categorie îmi
the rest is still unwritten III
am fost de mai multe ori la cardiolog mi s-a spus că inima mea e sănătoasă trebuie să gîndesc mai puțin beau vin roșu să-mi calmez durerea din partea stîngă tu îți linișteai vibrațiile involuntare
the rest is still unwritten II
azi mă gîndesc la țigări mai mult decît la tine aștept să plece mama de acasă să-mi pot aprinde una beau bere a treia zi consecutiv citesc cîteva pagini pe zi nu mai pot savura cărțile cu nesaț
the rest is still unwritten
mi-e dor de strada fără oameni pe care umblam noaptea prin ploaia caldă recitam un text știut pe dinafară săream în băltoace bucurîndu-mă că drumurile noastre sînt pline de gropi rimelul de pe
fluturi agitați
m-am trezit din cauza unui urlat de cîine sau a unui lup sau dracu’ să-l ia poate a unui cîine-lup că noi nu avem animale sălbatice prin regiunea asta de unde începe codrul am vrut să te sun
vin alb sec
nu am vorbit niciodată despre asta icoana ce stă pe noptiera din dreapta mea nu ne-a intimidat niciodată mai mult Isus avea același zîmbet blajin de fiecare dată uneori mă întrebam cum de nu-i
shopping, roz și 13
porți mereu haine curate pt a părea mai cinstit țoale scumpe pt a ți se acorda importanță cînd zici shopping ți se pare că îți miroase gura a trandafiri în ochi ți se reflectă viața în roz crezi
kinder surprise or happy meal
arunc peste umărul tău iluzoriu iluzorii priviri lîngă tine eram la fel în rochița albă pe care o decojeai cu prudență pt a nu distruge peretele de ciocolată care ascundea jucăria mult
să facem duș în doi
cînd aveam 4 ani mi-am tăiat obrazul stîng cu lama de ras a tatei asta a fost prima revoltă a părții masculine din mine trebuia să mă nasc băiat tu nu recunoști faptul că pot gîndi ca bărbații
love is a losing game
stăm ca pantofii în cutie sing for me amy a uitat cum stăteam ca două linguri una-n alta podeaua îmi înghite mîna dreaptă fereastra mi-a înțepenit pleoapele scîrțîitul ușii
