Poezie

Uitând să iubim ...

1 min lectură·21 aprilie 2007

Mediu

Năvălind pământul aspru, în letargică chemare,

Apăru-n decorul tandru, în pătimașa suflare.

Respirând, priviri cochete, pentru-o marmură de gheață,

Sub închipuirea fetii era geniul plin de viață.

N-avea calm, n-avea rațiune, iar sufletul prea pustiu,

Ca o marmură de piatră, n-avea cuget. Oare-i viu?

Din petale pastelate în miresme de-amorez,

În pasiune și în fată, oare merită să crez?

Pe când timpul din clepsidră se scurgea palid și crud,

În pictorialul lui, fata se-arăta un nud.

Neavând puteri divine, ori credință-n Dumnezeu,

Răstigni potopul inimii pe făgașul unui zeu.

Vreme multă scurse viața-n gingașele-i pete,

Apărură între timp, alte mii și mii de fete.

Ea plecă-nchizând odaia sufletului mărginit

De ocările venite dintr-un suflet ostenit.

Iar acum, văzând-o iarăși, în splendoare puerilă,

O închipuia înger, împletită-n aura divină.

Nu crezuse niciodată în iubire și-n destin

Iși uitase rostul, trasnformat de sine-n chin.

001.086

Dumitrica Maria. “Uitând să iubim ....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitrica-maria/poezie/242818/uitand-sa-iubim

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.