Soaptele nu mor...
Nimic nu mă inspiră mai mult Decât șoapta ta Pe perna mea…. Păcat că a venit toamna Și nu mai sunt stele… Că aș fi Mai strălucitoare Decât ele…. Acum, iubită de tine, Murmurând
Eu cu Tata ma cunun
Eu cu Tata ma cunun Ma regasesc in natura Mea ultima. Tot misterul Se intrezareste in mine Pana si copilul meu Ma iubeste mai mult Decat marea de multime Care ieri ma adula. Totul
Crezand...
Crezand... Crezand ca totul Mi se cuvine, Cerul ma sfinteste Cu ploaie, Pamantul Ma umple De noroaie, Pasarile imi dau Cu ciocul peste picioare Sa nu mai pot merge, Sa ma afund, Sa
Fata luna
Fata luna Eu, cu luna fara pata Ma-ntalnesc ca si c-o fata O sarut pe-obrazul stang Si de mijloc tare-o strang. O pictez pe palma mea Pan\' ce seamana c-o stea O strecor la palarie Nime-n
Dedicatie
Þie, mamă, iți mulțumesc Pentru toate noptile plânse Și pentru toate visele stinse În univers. Tie iți dăruiesc cuvinte... Þie, Iubite, iți multumesc Pentru toate frângerile de aripi Și
Sa fiu marea...
Albastru Þi-e pieptul, Mamă! Albastră fă-mă și pe mine… Să fiu Marea Măcar !
Veșnică întrebare
Veșnică întrebare Tu? Te intrebi Te cauți și te găsești În minte și-n inima ce bate? Bate mintea inima ca să se lumineze? Mai întreabă-te!
