Nebunul
mai bine am să tac decât să râd ca un nebun de ceea ce se-ntâmplă mereu …în jurul meu mai bine orb să fiu decât să văd doar ceață sau să-mi întorc privirea uitându-mă-n pustiu și nici
Iluzia timpului
Am crezut ca pământul e rotund Și că alergând spre apus O să evit scurgerea timpului Ce greșeală am facut !, M-am trezit singur , Într-o lume bătrână.
Metamorfoză
Strigam cuvinte prin lume, Rostogolind ecouri Dincolo de marginea pământului, Luptând cu timp și vremuri, Am căutat urechi printre oameni, Sfinții au dat nepăsători din
Neliniște
O clipă de pierdere E o clipă de regăsire Dincolo de transparent Și tot ce-nseamnă oglindit. Căutând un semn de adevăr, Aș fi vrut ca oamenii umbre să-nțeleagă, Simțiri ce pleacă-n
Plecarea ta
Plecarea ta într-un târziu de noapte M-a lăsat ascultând foșnetul frunzelor, Visând cu ochii-ntredeschiși Ca un copil cu iluzii pierdute. Absorbit de cântecul muzelor Meditam absoluturi
Cinetică
Frumusețea naturii conține o dulce esență, numită de unii latență. Lacrimi tăcute, ce devin apoi simțiri. Ele reânvie suferința firii, despărțirea de acea privire căreia viața-i dă
Dedicație
Am desenat cuvântul iubire Cu albe petale de trandafir, Și din inimă mi-au picurat stropi, Ce-au dat culoare trandafirului. Am scris cuvântul iubire Cu litere ce au vindecat
Căciula furată
Ce păcat că ne ascundem după cuvinte goale, Imitând banalul și uitând esența adevărului ! Ce poate fi mai inutil, mai decăzut Decât o viziune fară imagini sau o idee fară remuscări ? In
Adu-ți aminte
Adu-ți aminte, Unde ai ascuns râsul tău, Între anotimpuri. Nici curcubeul nu apare noaptea, Speriat de imensul întuneric. Doar al tău zâmbet, Apare, dispare, Surprinde mereu. Lasă-mi