Calatoria sufletului

Cum mă simt? singură în zi,singură în noapte,în voia sorții și a buclucașelor idei ce-mi bântuie somnul.Este foarte greu să mă înțeleagă cineva,să mă accepte cineva în toată călătoria asta care se cheamă viață,timp liber și imaginație,libertate și emoții,încredere și compromis.Îmi este frică de oameni noi,de vise noi,de-o viață nouă,de relații de prietenie,de o stare mentală spontană. Am uitat cum este să fii îndragostită de omul de lângă tine,de respirația lui,de mângâierile lui,de dorințe. Sunt furioasă pe viața mea,pe trăirile mele,pe tot ce nu pot să fac,să simt,să ating;lumea mea e puțin gri și mă întreb de multe ori dacă sunt o ființă umană,dacă pot respira singură,ori dacă mai am motive să zâmbesc. Îmi doresc prieteni care să nu privească dincolo de tristul meu chip,să nu-și dorească alte lucruri ci să mă vadă ca pe un om cu suflet sensibil,neînțeles. În final nu-mi rămâne decât să mă hrănesc cu tumultul sufletului meu !