vântul mă purta
vântul mă purta ca pe o frunză vântul mă purta eu ca o frunză îmi plimbam avântul și ca un ecou vântul îmi sporea cuvântul
DDDoina Drăguțfluturi desprinși din gânduri
fluturi desprinși din gânduri îmbrăcată-n orice formă peste tot mă regăsesc fluturii desprinși din gândurile mele zboară pe covoare de lumină rădăcini sporesc celestul și în vârfuri de
DDDoina DrăguțAsumare prin credință
lumina se dăruie tuturor după măsura fiecăruia duși de dorințe și întâmplări nu făceau nimic dar nimic nu rămânea nefăcut se raportau la absolut pe potriva firii lor relația
DDDoina DrăguțCel ce se învinge pe sine
intrăm anevoios în începutul albastru lucrurile se despart păstrându-și egalitatea frânt și închis în spații nevăzute cel ce se învinge pe sine în sine așteptare uitată este cu adevărat
DDDoina DrăguțNu rămâne nimic
învelișul nopții se desface nu rămâne nimic pretutindeni pătrunde neplin îmbrăcat în aparențe este o plecare lucrurile îmbătrânesc
DDDoina DrăguțNenumire
rătăciți și atașați de efemer locuiesc splendori în clipele descompuse se spulberă în profunzime orice diferență pretutindeni se-nfiripă forma în contur ceea ce nu are nume este
DDDoina DrăguțDincolo de tăcere
dincolo de tăcere privirile… măsurându-ne singurătatea ochii mei verzi despletesc salcia – lacrimile ei curg râuri râuri… mă adun clipelor cum vântul ascuns între frunze se adaugă
DDDoina Drăguț