Poezie
Lui Dado
1 min lectură·
Mediu
N-am sa profanez aceasta alba foaie
Caci sacre-mi sunt cuvintele,nu triviale
Sunt reci si albe picaturi de ploaie
Amare si tacute lacrimi funerare...
Te-am zarit cand in neant pluteam
Pe coltul unei triste stele,
Fara-a te sti la tine ma gandeam-
Erai intruchiparea gandurilor mele..
Erai un vers suav al unui anonim boem,
Ce ratacea intr-un abis,pierdut...
Erai un zambet clar,gasit intr-un poem,
Sau un sarut agonic...dar tacut.....
Erai o diafana fila a unui truver ratacit
Ce pasii il purtau pe-a timpului carare...
Erai o raza rupta din al meu spirit regasit
Sau poate o alba frunza-dar nu oricare...
Si tu si eu divinizam Iubirea
Crezand intr-un moment sublim,feeric
Eu am crezut ca-n fata-i nemurirea -
De fapt m-am inselat,era ceva himeric...
\"Cuvintele sunt de prisos\"
-in lacrima Dado-a sculpat-
Atunci eu scriu cu ce folos?
Un gand suav si sincer pentru cel ce-a inventat ...Iubirea
Cu-a aceste cuvinte monocrome si aldine
Am zugravit al vietii necrolog
Am incercat s-adun si sa versific 1000 de suspine
Sa le pictez in sumbrul monolog.
002782
0