cântec păgân

Cântec păgân

atunci m-am întors și-am privit câmpul

în sânge se scălda pământul

copacii gemeau aspru în apăsarea amurgului

și frunza lor se clătina înceată

oamenii întindeau mâinile spre stinsul soare,

rană în pielea cerului

sătul, corbul s-a înălțat cu nepăsare în aripi

iar vântul susura nesfârșit și adânc

apoi a fost liniște

a venit noaptea

întunericul a închis rănile cerului și ale pământului

iar eu am poposit pe o piatră

era prima mea piatră, întâia mea dragoste

și-a început să ningă, să ningă cu aripi de păsări mari

iar umerii mei au fost cuprinși de aripi de păsări mari

și tâmplele mele aripi au prins a naște

atunci a venit Zeița cu coif sărbătoresc

a râs și mi-a zis:” Trufașule, mori!”

am tăcut, privirea mi-am plecat, dar vocea zeiței spunea: ”Trufașule, mori !”

mi-am scăldat fața în sânge, am luat țărână în brațe, în ochi mi-au crescut pietre, părul meu a prins a deveni iarbă, trupul meu s-a făcut pământ, pământul meu a devenit pulbere purtată de vânt, dar știma zeiței încă șoptea: “Trufașule mori!”

m-au luat animalele pe copite, m-au scormonit viermii

m-au modelat sticlarii și olarii și cărămidarii

pâlpâind, sufletul meu nu voia să moară

am luat atunci spada și-am spus: “Mori!”

a râs zeița, spunând: “Trufașule!”