Poveste siciliană

Când am plecat să locuiesc la mama în Sicilia, am jurat să nu mă mai întorc niciodată la New York. Îmi aduc atât de bine aminte ziua aceea, de parcă a fost ieri. Fratele meu m-a îmbrățișat repede, fără să mă privească în ochi. Avea toate motivele să mă disprețuiască, dar întotdeauna m-a iubit mai mult decât o meritam. Tata nici măcar nu era acasă, ca să-mi iau rămas bun. Nu cred că rușinea sau regretul că mă lovise din nou l-au îndepărtat de casă în dimineața aceea. Fusese, de luni de zile, absent. Mă încercau sentimente amestecate: eram dezamăgit, furios, speriat și singur. Simțeam că mi se făcuse o nedreptate, că eram legat de mâini și îmi fugea pământul de sub picioare. E adevărat că aveam partea mea de vină, însă oricâte regrete aș fi avut, ceea ce făcusem era bun făcut. Era imposibil să întorc timpul. Nici măcar nu aș fi vrut să fac asta. Îmi părea rău doar că îl rănisem pe Michael. Acela era cel mai mare regret. Aveam optsprezece ani și am plecat înghesuindu-mi în grabă viața într-un rucsac. O jachetă subțire galben-pai era menită să mă apere de vântul ce se iscase în acea dimineață de la început de octombrie, rostogolind nori cenușii pe cerul orașului, până aveam să urc în avion. Tremuram, însă nu de frig. Intuiam că, odată trecut acel prag, nu mai era cale înapoi. Ruptura de tatăl meu și de fratele meu mai mare durea ca o rană veche nevindecată. După șase ani, m-am întors însă, cu simțăminte aproape la fel de sumbre. Tata a devenit o umbră a bărbatului care a fost. Îmbătrânit înainte de vreme, slab și bolnav, nu a dat niciun semn cât de mic că m-ar fi recunoscut. Iar fratele meu s-a căsătorit cu singura fată care îmi plăcuse cu adevărat vreodată. Pentru că întotdeauna e la mijloc o fată, nu-i așa? Peste alți doi ani... ei bine, iată-mă făcând aceeași călătorie din nou. E interesant că au trecut paisprezece ani de când am zburat spre Sicilia pentru întâia oară, pe când eram doar un copil care nu-și cunoscuse încă mama, și opt ani de când am jurat să nu mai calc pe pământul american, la vârsta adolescenței târzii, și totuși, două evenimente care au marcat viața fratelui meu m-au făcut să-mi încalc jurământul și să mă întorc pentru a treia și a patra oară. De fiecare dată am călătorit singur, doar eu cu gândurile, frustrările și temerile mele. Acestea fiind spuse, prezentul se conturează astfel: fratele meu, care mi-e frate doar după tată, e mort, și soția lui, fata pe care am iubit-o la optsprezece ani, face acum călătoria spre Sicilia împreună cu mine. Pentru ea e prima călătorie peste ocean. Pentru mine, e prima oară când nu zbor singur. (Fragment din cartea mea publicată în 2026) (C) DJ 2026