M-am uitat

Pot doar să-mi imaginez muzica (sex pistols, no fun, no fun) curgând prin pâlniile urechilor, în jos, până ajunge la mine, cea dinăuntru.

Se aude ciudat, cu oarece ecou.

M-am uitat luni de zile ghemuită aici.

Tac. Tac.

Mersul pe tocuri al femeii cu șolduri legănate

mă mișcă înapoi, când ea înaintează, și înainte, când ea stă. Contratimp clar, cu un mic retard față de pașii ei, dat de, cum se cheamă în fizică? inerție.

Cine să mă ajungă pe mine,

Învăluită în rochiile acestea de mătase foșnitoare, în pulpanele hainelor acestora cu gulere brodate,

În straturile de piele-piele ale cizmelor acestea perfect scârțâitoare,

Îngropată-n corpul acesta alb, cu urmele inutile ale bronzului de astă-vară,

hai spune-mi, cine, cine?

Până și

Îngerul meu păzitor

Îmi lasă mesaje offline.

Mi-aș întinde, totuși, un picior, amândouă.

De când stau aici, coloana vertebrală s-a mai curbat puțin și doare, m-am ghemuit să las loc

brânzeturilor albastre cu grapefruit și migdale și ananasului cu mascarpone.

Se-adună toate în jurul meu:

mâncăruri și haine și pielărie și creme și parfum și rimel,

se-amestecă, se țes între ele, cum rădăcinile lungi ale plantelor din ghivece cuprind încet pereții vasului, pământul rămâne cât un pumn de copil, la mijloc,

la fel m-au cuprins și pe mine.

Ca într-o coajă de nucă de cocos, deci

muzica se aude din ce în ce mai lăptos, curgând dinspre urechile

femeii-vas, femeii-coajă-de-nucă, femeii de mâncăruri și haine și pielărie și creme și parfum și rimel

în care m-am uitat de-atâta vreme.

Cine să mă audă pe mine,

Vorbind dintre port-visit-uri

Gândind în outbox-uri și inboxuri

Îngropată-n corpul acesta prea-alb, dar cu mirosuri pariziene,

hai spune-mi, cine, cine?

Până și

Îngerul meu păzitor

Îmi lasă mesaje offline.