tango

Am introdus de curiozitate cablul ros al radioului în priză; ochiul său a început să pâlpâie verde și, învârtind butonul mare și alb de deasupra clapelor am slobozit bagheta transparentă cu coloana vertebrală de culoare roșie printre zgomote încărcate de tensiunea curentului electric. Am reușit să prin un post. Dădeau muzică dintr-o cafenea de la începutul secolului trecut, scaunele de trestie împletită fuseseră cățărate unele peste celelalte, era spre dimineață, cei doi îndrăgostiți dansau languros, aproape dormind unul pe umărul celuilalt. Din vânzoleala mișcărilor de peste zi, ei îi săriseră câteva pietricele albe din agrafa cu care își prindea părul. Brațele lui erau acum moi de oboseala, moleșite și transpirate. Dar continuau să danseze singuratici printre mesele la care rămăseseră doar câțiva cheflii târzii, peste care fumul se strângea în pereți în cârduri întunecate. Dansul acesta asudat și trist, agonic, avea o tandrețe care îl înălța din vămile somnului în care se balansa. Ea ar fi vrut să rămână așa, în brațele bărbatului iubit pentru totdeauna, ar fi vrut ca legătura lor să fie la infinit așa, doar ei doi, suspendați, doar ei doi separați de toate, în vreme ce timpul și spațiul își înmoaie spinările în tangoul de o melancolie tulburată. Cineva a deschis geamul ce da spre apă. E încă beznă afară, dar peste vreo oră aveau să mijească zorile și aveau să închidă cafeneaua pentru câteva ceasuri. Aerul răcoros a făcut implozie în cafeniul încăperii, printre cele câteva lămpi rămase aprinse la mese, iar curgerea râului s-a suprapus finalului melodiei pe care cei doi au dansat nedezlipindu-și unul ochii din ochii celuilalt.