Poezie

Reverie

1 min lectură·28 martie 2023

Mediu

Reverie

E noapte și pământul începe să se joace

Un continent tremură și altul doarme,

Nepoți de general dau foc la arme

Iar păsările răpitoare uită să atace..

Adamice covoare se țes din dorul de bărbat

Pentru pasul mărunt, adunat, de femeie

Nici Dumnezeu nu e singur în Calea Lactee,

Ceilalți nu-și amintesc de cuvântul "trădat".

E dată minciuna-n consemn prin toate pădurile,

Primăveri se insinuează doar pentru cei buni,

Cămășile iubirii se poartă chiar de luni

Și lanțuri se tund, cu toate securile...

Mi-e dor să mă strigi prin jungla de bine,

Să mă cauți printre blânde sălbăticiuni,

Să m-alegi dintre cei care pleacă-ntr-o luni,

Pe frontul uscat de lacrimi, de crime...

Apucă de coamă visul acesta integru,

Ne vom ascunde în ultimul galop de cai

Și-om dispărea cândva, în luna mai,

Înainte ca pământul să se facă mai negru.

00696

Diaconescu Sorin. “Reverie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/diaconescu-sorin-0045565/poezie/14169026/reverie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.