Poezii

Pălește o frunză, plutește un nor, Flăcări se nasc în vatră și mor… Mă miruiesc fulgii sau mă botează-o furtună – În trecere-i totul, pînă și urma. Se-nfiripă o viață, crește-ntr-un dor; Cu

DZDenis Zavorotnîi

0

0

Să simt viața în fiece suflare, în fiece abur ce părăsește trupul meu… S-o iubesc pentru fiece mișcare, făcută din mila lui Dumnezeu. S-o culeg din fiece zîmbet sau lacrimă, care se nasc pe

DZDenis Zavorotnîi

0

0

Timpul descompune în atomi ființele noastre. Dintr-o materie semi-solidă, semi-lichidă, ce personalizează spațiul prin miros și amprente, sîntem mutilați în particule inerte. Ne comasăm fără

DZDenis Zavorotnîi

0

0

Cum pot să țese-aceeași nori și stropi și fulgi? Cei care sorb albastrul și îngheață jarul; cu care tu, nemîngîiată lună, te logodești atuncea cînd te duci… Deși aceeași nori, aceeași

DZDenis Zavorotnîi

0

0

Aș vrea să simt vîntul cum străbate prin coaste… Să gust aerul ce mă umple de viață… Să aud palma ta cum se atinge de sufletul meu… Să miros tăcerea în care plînge

DZDenis Zavorotnîi

0

0

Aș vrea să plouă în sufletul meu Și clapele umede să-nceapă să cînte. Doar stropii mai pot să le salte, nu eu… Și nici mîinile tale, dar nu plouă încă. Aș vrea să ningă în sufletul

DZDenis Zavorotnîi

0

0

Aș vrea să scriu ce gîndesc… Dar gîndul se-ascunde după fundal. Pesemne-i e frică de banalul firesc, Cel ce inhibă gîndu’-ancestral. Aș vrea să scriu ceea ce doare – Nu pot să tot tac, nu mai

DZDenis Zavorotnîi

0

0