Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Descarcare

Incep sa scriu acum pentru ca pur si simplu simt ca altceva nu as mai putea face ca sa umlu golul ce il simt adanc in fiinta mea.Citesc de doua zile in continuu si parca nu ma mai satur, barba mi-a

@denes-victorDVDenes Victor
0
2

Decizia a fost simplă

și când m-am gândit că puteam să mă autoproclamez șeful lor mi-am amintit de gheața plumbului ce m-ar fi urmărit toată viața dacă vreunul s-ar fi trezit rău într-o seară și-ar fi tras cocoșul

@denes-victorDVDenes Victor
0
0

Scrisoare

Jumătatea mea... de ce s-a umbrit lumina ochilor tăi? Știai foarte bine cum sunt făcut și care e viața mea, de fapt te-am tratat mereu rău și te-am respins, te-am făcut să suferi și am suferit numai

@denes-victorDVDenes Victor
0
2

Aberații

Am ajuns în punctul în care timpul nu mai există.Nu mai există nici trecut nici viitor nici prezent.Există doar puterea gândului. Senzațiile, gândrile mele se transformă în mine iar vechiul meu așa

@denes-victorDVDenes Victor
0
0

Viața... Moartea... Marele absurd

Mă tot întreb dacă se poate cineva obișnui cu moartea. Eu zic că nu, oricât aș vrea să nu fie așa. E ceva natural dar e absurdă, fără vre-un sens și vine mereu pe nepregătite. Ieri am văzut un om,

@denes-victorDVDenes Victor
0
0

......

Simt un mare gust amar in gură, iar marele nod cel îl am in fundul gâtului nu vrea să mai coboare. De ce? Sunt două zile de când nu te văd și am obosit să te tot caut, ai apărut ca o viziune în fața

@denes-victorDVDenes Victor
0
0

Un fel de ... eu!

Traiesc doua vieti paralele .... in una sunt cel ce vreau sa fiu iar in cealalta cel ce viata m-a obligat sa devin. Sa fie oare timpul de a lua o decizie? Da cred ca da insa drumul luat ma va lasa

@denes-victorDVDenes Victor
0
1

Esente !

Am facut un calcul....l-am gresit. Am calculat valoarea vietii shi mi-a rezultat importanta mea mea in viata. Am incercat a descoperi ce sunt insa am ignorat realul, am cautat adevarul in

@denes-victorDVDenes Victor
0
0

Fara titlu

Distanta nu poate distruge o iubire,nu poate distruge prietenia si nu poate distruge trecutul.Tot ce poate face in cazul meu e sa le transforme in obsesii ce fac sa sufere pe cei din jurul meu si mai

@denes-victorDVDenes Victor
0
0
Toate cele 9 jurnale sunt incarcate