Baladă pentru o minune...

Îmi ruginesc cuvintele. Le simt căzând, uscate, pe acea podea rece a sufletului și tot încerc să le strâng, mormane, dar nu văd ce rost ar avea, așa că le personific în idei secundare, în propoziții, în puncte gramaticale, în rugîciuni... Se-ngână fericirea cu lacrimile și-aș vrea să vină dimineața, ca Dumnezeu să reînoiască totul, însă întunericul a rămas la fel de negru, de dureros, de înfricoșător. Și nu regret locul în care sunt, ci doar motivul pentru care timpul trece atât de greu... Și mai regret pierderea libertății.. Dar n-am să ridic nici un stâlp de aducere aminte a clipelor acestora, ci am să ridic sabia la luptă, căci visurile mele sunt mai fragile chiar decât inima\'mi, și am fost însărcinată de cer să le apar, TRÃIND ... [Delia Ozarchevici, 23 septembrie 2008]