Poezie

Expiere

1 min lectură·19 martie 2009

Mediu

E-ntuneric afară, și-i vânt și furtună

Și plânge pădurea, căci fulgeră, tună,

Plecându-i stejarii ce par să se-nchine

Blestemului sorții și forței divine.

Și plouă cu lacrimi, cu foc și păcate,

În sânul bătrânului cer adunate

De spintecă norii, și cad pe pământ,

Și sapă alert, și tot mai adânc...

O mare se-ntinde acum sub tăria

Din care cu sete trimis-a urgia

Părintele. Totul e-n somn și-n visare

Neant s-a întins și-a-nghițit tot sub mare.

Cum Utnapishtim în vechime columbul

din arcă-l mâna să-i dea semn că pământul

e nou; tot astfel mă avânt și-mi zvânt ochiul,

La geamul prin care privisem potopul.

Miracol divin! Providență cerească!...

Un sfânt curcubeu parc-așteaptă să iasă

Spărgând burta leneș-a norului care

Ucis-a păcatul și viața în mare

Nici Platon, cu-a sa teorie ce spune

Că sufletul ca-ntr-o-nchisoare rămâne

în trup, n-a putut să-mi suprime speranța

Că moartea din apă va genera viața.

Stau încă la geamul obscur dinspre care

Privisem demult ultimul strop de soare.

Azi arde din nou!.. iar Scânteia ce-l mișcă

Îmi umple de sens existența-mi sinistră!

001.222

David Cosmin-Dumitru. “Expiere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/david-cosmin-dumitru/poezie/1828193/expiere

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.