Poezie
Oaia neagră
Visător
1 min lectură·
Mediu
Ești haosul pe care îmi place să-l simt
Atunci când nici plantele nu mai au culoare
Vorbele dulci îi curg prin vene
Mă face să scriu din suflet, nu doar din plăcere
Mica jucăușă cu zâmbetu’ pe față
Eu sunt oaia neagră, chiar dacă ea e creață
Ața albă ne-a legat, te simt lângă mine chiar dacă ești departe
Chiar dacă nu ești lângă mine, te văd luminând pe cerul înstelat în noapte
Greșelile mele ne îndepărtează
Ea mă rupe în două, dar se întoarce să mă coasă
Păsărelele când o văd, încep să-i cânte-n strună
Ea e o rază de soare, chiar dacă eu sunt rupt din lună
Câteodată nu-mi simt pulsul, este ca o linie moartă
Dar când îi simte prezența, începe să bată
Pe când m-am trezit din vis, nu mai era soare și nici paradis
Păsările nu mai cântau, ci recitau o poezie
Rimele sunt dulci scrise pe hârtie
Dar când le citesc, încep să ardă în mine
00530
0