Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Dintele greblei

1 min lectură·
Mediu
Sunt singur. Încă din școală nu-nțelegeam pluralul,
Ca noroiu-ntărit de pe bocanci, cad păsările-n vânt,
Mă doare mâna ca pe o carte praful,
Mi-e umbra un dinte de greblă pe pământ.
Mă doare mâna de nestrânsă de nimeni,
Nu mai pun ghilimele, nu citez din pustiu,
Nimbul, luându-mi-l în mâini, e-o tavă
Și sug în loc de lapte rășină de sicriu.
Mâinile mi s-au atrofiat de singurătate
Că nu strâng mâna nimănui,
Mut geometria mai la geam
Și-n cercul ei, în centru, bat ca Pepelea, cui.
Apoi înfig o furcă în podea
Și-o bat pe umeri, ca pe un amic,
-Tu n-o să mă îngropi, doar soră-ta, lopata
Poate să mă mute la un etaj mai mic.
Încărunțesc, dar nu de altceva,
Ci fiindcă trestia părului s-a dopat cu ceață
Ca un atlet ce fuge, nu de cronometru,
Ci, culmea, de propria lui viață.
Nervii mei se vor regenera în cuie
Și mi-i vor bate în sicriu,
Iar sunetul lor va fi o toacă
Bătând într-o rezervație de ciumați ce nu știu.
002492
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
172
Citire
1 min
Versuri
24
Actualizat

Cum sa citezi

Darie Ducan. “Dintele greblei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/darie-ducan/poezie/198005/dintele-greblei

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.