Poezie
Cautarea
2 min lectură·
Mediu
Sunt un cupidon pierdut printre morminte
In roba-mi alba ca ale lunei raze
Ma plimb printre cadavre.
Ele sunt ale singuratati-mi oaze
Izvoare de-ntuneric si tacere.
Cu sfiala ating crucile de marmura,
Citesc cu atentie fiecare epitaf in parte,
Caut cu grija acea faptura
Ce din moarte merita trezita si pastrata in suflet mai departe.
Dar prea putin timp trecut-a peste mine,
Iar versurile ce-s gravate-n cruce,
Sunt in slove de-al meu grai straine,
Caci timpul timp nu a avut sa ma educe.
Si caut cu a lui Sisif perseverenta
Si caut in bezna sufocanta
Si caut si afar’ si in esenta,
Iar pentru ele cautarea-mi devine eclatanta
Aripele-mi au inceput sa se usuce,
Iar chipul meu sa-si piarda din lumina.
Cat timp oare picioarele trupu-mi vor mai duce?
Cat timp mai am pana-am sa cad sa pier in tihna?
Sunt obosit … imbatranit,
Nu mai citesc versurile-n parte
Ci printre cruci alerg invinetit
De-ale timpului bice si pacate.
Alerg … dar suflarea-mi piere tot mai des.
De cruci m-agat ca de o carja.
N-am timp de stat dar nici nu am de-ales,
Caci de viata in urma mea ramane-o dara.
M-am saturat … m-am saturat sa caut
M-apuc sa sap si din pamant sa scot
Pe muzica-unui flaut
Faptura ce in suflet pe veci am sa o port.
Si-n timp ce sap si trupu-mi asuda
Si vinele de sange se umfla sa plesneasca
De imagini de-al ei chip gandul imi abunda
Chipuri ce-s departe de mutra omeneasca.
Sicriul ce o tine in pantecele sale
Se naste cu rusine sub degetele-mi negre
M-agat … urland… de balamale
Smucindu-le cu ura si oroare.
Sicriul se deschide si lasa sa se scurga
In mainile, pe trupu-mi si ochi-mi plini de lacrimi
Pamantul cel statornic plin de-ale lumii patimi
Ce ma-ngroapa si transforma in vesnica sa sluga.
Biet inger …
Copil in straie albe ca sufletul ce-aveai
Ce purul sentiment al dragostei sperai
Sub cruci sa il gasesti acuma ii slujesti
Pamantului hain ce totul inrobeste
Si paserile cerului si viermii din pamant
Si omul ce traieste zambind, urland, plangand.
00588
0