Rebeline

-- Beți oțet, tovarăși – a zis Șuiev Nimeni nu i-a răspuns. -- Tovarăși! – a strigat Șuiev – eu vă propun să beți oțet! Nimeni nu i-a răspuns. Macaronov s-a ridicat de pe fotoliul său și a zis: -- Eu socotesc binevenită ideea lui Șuiev. Haideți să bem oțet! Rastopiakin a zis: -- Eu n-o să beau oțet. În acel moment s-a lăsat liniștea și toată lumea a început să se uite la Șuiev. Șuiev stătea cu fața nemișcată. Nu era clar la ce se gândea. Trei minute trecură. Șuchov a tușit ușor. Rivin și-a zgâriat gura. Kaltaiev și-a potrivit cravata. Macaronov și-a mișcat urechile și nasul. Și Rastopiakin, lipit de spatele fotolului său, se uita ca și indiferent înspre sobă. Șapte sau opt minute trecură. Rivin s-a ridicat și a ieșit din cameră pe vârfurile picioarelor. Kaltaiev l-a urmărit cu ochii. Când ușa s-a închis în spatele lui Rivin, Șuiev a zis: -- Deci. Rebelul a plecat. La dracu’ cu rebelul! Toți se uitară unii la alții surprinși, iar Rastopiakin își ridică capul și-și fixă privirea pe Șuiev. Șuiev zise cu fermitate: -- Cel care se revoltă e un ticălos! Suchov, cu grijă, pe sub masă, strânse din umeri. -- Eu sunt pentru a se bea oțet – zise Macaronov încet și privi la Șuiev așteptându-i reacția. Rastopiakin a sughițat și, de rușine, s-a roșit ca o fecioară. -- Moarte rebelilor! – strigă Suchov, dezvelindu-și dinții negri.