Diamond epic

Nu se știe de ce,

se născuse fără smerenie.

Își ascundea lipsa, ca pe-o malformație,

cu rușine, cu teama să nu-i fie descoperită.

Se trata cum putea: zâmbind des ,

exersând ore și ore, ani și ani,

răbdarea , renunțarea.

Dar smerenie , ioc:

cum dădea de privirea unui sfânt pe icoane, cum i-o înfrunta.

Cum cădea asupra ei lumina unei stele,

cum SFRRRrrrr...se lansa pe rază precum tarzan pe-o liană

Și privea steaua-n ochi.

La fel făcea cu Întunericul

Până la care cobora cât ai zice „trepte”.

Nu se găsea nici o autoritate

S-o inspire puțin în a sta cum se cuvine.

O mână de diamant o chemă într-o zi strălucind din arătător, ca la jocul mut...

Numără carate dupa carate,se apropie ezitând.

Terapia ei părea să dea roade,

Caratele erau prea multe,

cam cate are Koh-I-Noor ori Excelsior..

Doar că ce să vezi: orbi!și...

O duru crunt bobârnacul cu care mâna de diamant regal îi binecuvântă scăfârlia.Știu: Era lecția.