Poezie

Plâng după fantome

1 min lectură·30 septembrie 2026

Mediu

Te plimbi pe o stradă pustie,

Dar drumul nu duce unde îți doreai, e axiomă.

Îmi sufoci inima, te pot numi anemie,

Stau și plâng după o fantomă.

Pierduți printre vorbe ce dor până la os,

Lacrimi curg citind poezii vechi, mă dor cuvintele.

Fiecare ceartă-i o cicatrice, un semn dureros,

Pe trupul meu ce le poartă mormintele.

În poze râzi; ochii încă îți strălucesc ca două galaxii,

Dar astăzi fumul îți ascunde un alt destin.

Privesc spre ce-ai devenit și-nțeleg că nu mai vii,

Că nu te mai întorci de-acolo unde te-ai pierdut în chin.

Mi-e dor de fata care nu mai locuiește-n tine,

Nu de trecut, ci de omul care s-a stins încet.

Te văd cum te autodistrugi și nu te pot reține,

Căci te pierd vie și străină în fiecare gest.

Dacă într-o zi fantomele vor învăța să moară,

N-am să te caut, nici n-am să-ți cer vreun rost.

Am să păstrez tăcerea ca pe-o ultimă comoară,

Și-am să te uit pe-adevărat... nu pe cine ai fost.

0011

Daniel-Vasile Toșa. “Plâng după fantome.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/daniel-vasile-tosa/poezie/14205653/plang-dupa-fantome

Comentarii (0)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.