Poezie
Modelaj
2 min lectură·
Mediu
Am fost la un sculptor faimos zilele trecute,
aveam copilul nou-născut cu mine.
plângea.
„Modelează acest corp!” zic,
încercând să-i potolesc copilului lacrima
din colțul ochiului drept.
„Modelează acest corp, să fie ca și al meu!”.
copilul plângea, iar
sculptorul se uita la mine
cu dalta într-o mînă și nefericirea în cealaltă.
„Modelează acest creier, să fie ca și al meu!” pronunț apăsat,
încercând să-i atrag privirea sculptorului
de la acea mică lacrimă ce se scurgea
pe obrazul plat al copilului meu nemodelat.
„Modelează acest copil ca să nu mai plângă, ca mine!”, îi urlu în față
sculptorului îngâmfat.
„Să nu mai plângă!” repet cu furie.
sculptorul tăcea.
eu țip și îi iau dalta din mână, nefericirea i-o las lui.
„Să nu mai plângă!”
„Să nu mai plângă!”
și îl lovesc pe sculptor cu dalta în creștet.
sculptorul tăcea.
„Ești un impostor!” îi scuip cuvintele
în față.
un fir de sânge i se prelingea
pe lângă ochiul drept pe obrazul
modelat.
copilul s-a oprit din plâns, brusc,
sculptorul a căzut.
avea ochii deschiși și nefericirea în mână.
„Haide”, îi spun copilului meu nou-născut.
„Haide să căutăm alt sculptor,
unul care să te poată modela după chipul și asemănarea mea.”
și copilul a plâns iar.
001459
0