Poezie
Dezlantuita iubire
2 min lectură·
Mediu
Perdeaua vietii peste noi se lasa
Din nesfarsitul cer acoperit cu nori
Ingandurata stau cu coatele pe masa
Caci mi-amintesc de tine si ma cuprind fiori.
In stralucirea de cristal a picaturilor ce cad
Eu te zaresc indepartandu-te prin ploaie
Si amintirile ce-n mine ard
Le stinge ploaia ce cade mai vioaie.
Esti printre norii care cerul il presara
Si nu te pot privi caci esti departe.
Esti intr-o lume ce pare ireala
Si care tot mai rece ne desparte.
Dar voi strabate drumul pan-la tine
Prin desfatarea ploii care se asterne
Si tu te vei gandi candva la mine
Precum la o epava a dragostei eterne.
Si peste tine voi revarsa atunci
Iubirea mea ca o nemarginita mare.
Caci peste mine as vrea sa iti arunci
Dezlantuirea privirilor ca razele de soare.
Si-atunci toti norii pribegi vor disparea
De pe involburatul cer al vietii.
Si lumea mie-atunci imi va parea
Mai luminoasa-n stralucirea diminetii.
Caci noi impreuna visand
La adapostul soarelui care sclipeste
Vom invinge ploaia curgand
Si eu te voi iubi cum nimeni nu iubeste.
Si parul moale am sa ti-l mangai
Si buzele-mi pe gura ta se vor lipi
Caci tu esti pentru mine cel dintai
Ce il iubesc si totdeauna-l voi iubi.
Vai, insa ploaia rece ne va trezi din vis
Si picaturile-i atunci strapunge-vor aceste juraminte
Ce noi ni le-am facut trecand prin paradis
Far-a intoarce fata spre lumea care minte.
001466
0