Poezii

pe jos ca un balerin cu picioarele rupte cu brațele pline de maci dintr-o altă grădină sensul se răstoarnă cu fiecare culoare absentă genele țin lumea să nu cadă pe trotuar pașii

mă târăsc spre fereastră cu toate zilele mele legate ca ghiulele de picioare mă sprijin de mine și-mi agăț privirea de un copac anonim dincolo de geam dincoace se prelungește soare de

am închis în saci tot restul: prinsorile cu primăvara, măștile balurilor la care nu am ajuns, și prințul de hârtie albastră murdar de altcineva ... cată ironie adunată la un loc! să ridice

Întreb cerul cu priviri iscoditoare: Cine sunt eu în acest invulnerabil martie de nu mă vezi? Granița dintre apă și soare, Somnul mimat al pământului de sub zăpezi, Nevroza cântecului de lebădă

Și ramul trimite tristețe și-i ger în burta ferestrei cețoase Adio! ... soare invizibil al nopții. Nu se lasă uscat sângele ce curge nevăzându-se. Pasărea cu pene de scrum frumoase poartă în

Mi te imaginez uneori mare absent, Trimițându-mi flori desenate pe stele Așezate pe un lung șirag de nopți. Mi te imaginez uneori necunoscute iubit, Locuindu-mi gândurile cu zâmbetul tău

Am să mă ascund printre ploi Cu toate amintirile mele imaginare Și-am să mă rătăcesc în semnificația unor culori, Purtând pe umeri semne de-ntrebare. Am să mă ascund printre ploi Singură ca

Se văd oceane reci de timp și spații De-abia de le cuprind din galaxii Și-n mirosul stelar de păpădii Ascult cuvinte așezate-n fracții. Sunt întrebări inepte și opace - Nu-s vinovată cu nimic

Să nu te pierzi, îți spun, Să nu te pierzi printre coralii lacrimilor mele! Să nu întârzii, îți strig, Să nu-ntârzii, așteptând să-mi răsară zâmbetul Peste care timpul a nins, Fără nici o

Ne tot comparăm cu frunza, cu floarea, cu râul, cu ramul, cu cerul, cu marea, ne tot comparăm cu vântul, cu munții dar, până la urmă suntem niște funcții. Originea noastră zace-n vechimi și

Cum de-am crezut atâta vreme, oare, Că ești a Prea Divinului cărare? Ce pleoape plânse mi-ai atins de soare, Și cum de versul cel dintâi nu doare? De unde-ai adunat atâta ură, Și cum de n-ai

Miroase-a cer, miroase-a lună plină, De prea mult ger stau stelele să cadă, Aceasta-i poate ultima dovadă C-o altă lume, totuși, va să vină. Pe sub castani civilizații fade Se pregătesc de

Ninge peste zi, Ninge peste noapte, Ninge-n nepăsare, Ninge peste toate. Ninge, ninge-ntruna, Nu se mai oprește, Ninge surd și leneș - Neaua mă sfiește. Ninge, sub zăpadă Dorm iubiri