Poezie
***
***
2 min lectură·
Mediu
Îmi scîrțîie tăios din întuneric ușa
Dinspre drum.
Deodată mă încheg. Rămân să văd intrand
Mantaua Beznei -
Batrână murmurând
Că ora bate ceasul, și viața mea-i un scrum -
Precum venirea ei, i-o nimicire fără urme:
Răsunet arzător și născător de fum.
Din mâneca greoaie un deget strâmb întinde
Și-mi face semn din os naintea ei să mă pornesc,
Creștin mai sânt, dar iartă-mă Părinte -
Pomana șalului nu vreu să o primesc.
De stau pe loc, spre mine pas grabește,
De mișc oricât, tot mai aproape îi ,
E chipul ce in umbr-a stat firește
Din clipa când lumina zilei o văzui dintâi.
M-a așteptat , veghind precum o mamă lângă leagăn,
Când alergam copil pe străzile sătești,
A prefăcut fărămituri de pâine îndărătă,
Mașini grăbind, de iazuri apă, dorințele-mi
Din cele omenești.
De câte ori văzut-am cum zâmbește
Și strâmb și chemător, meschinic și cretin
Oglinda neființei sorbește păcătos
Și sfâșie blajin,
Și ca pe drojdii crește din neguri rătăcite,
Răsare din desfatul unui chin.
Martir, ce în ungher mai scurgi din palme chioarele-ți credințe -
Și dumnezeul tău de Ea în febre se termină!
De-ar fi adevărat el Mâna Născătoare,
Te-ai fi ascuns acum, ca și un șoarec, de lumină?
Mai rupe carne de pe tine,
Și urletul demonic din gâtleje,
Să știi de-acum de unde chinu-ți vine
Și cine te-a împins să cazi in mreje!
00805
0