eu nu sunt decât același petru
eu mă lepăd de tine , Dumnezeule! de trei ori pe zi și mă-njur în gând (nu vreau să te sperii) că nu am curajul să mă lepăd de trei zile cu glas tare recunosc că nu am chef de tine
orbi și surzi legați de copaci
pe la colțuri de plictiseală se trage poezie pe nas și se mângâie motanii ca fluturii albi cu trompă. ce?parcă n-au voie să inhaleze cuvinte ca și cum s-ar îneca pe marginea unei halbe de
nașterea androginului
Ne dezmembrăm. la fiecare adiere de vânt ni se desprinde câte un deget.. câte un ochi cu tot cu lacrimi.. câte un cuvânt cu doruri frânte, câte o mână cu tot cu-mbrățișări, câte o venă cu
chirie pentru viață
locuiesc în apartamentul de vacanță al morții.. sunt un chiriaș cu facturi întârziate, ce plătește mai mult decât i se cere: un izvor de lacrimi pe zi și-o farfurie de tristeți cu dulceață de
copacul vieții veșnice
ți-a răsărit durerea în scoarța fiecărui copac, pe care l-am îmbrățișat în zilele cu iz de tine.. cobori prin frunze și eu mă clădesc pe fiecare treaptă a toamnelor tale. ți-am turnat la
