Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Eseuri

patrid 1-4

patride

2 min lectură·
Mediu
1. Avalanș De prea multă sălbăticie nu se mai petrece nimic în exilul înnourat al minelor mele, observ și nimic nu mă urnește de-aici de prea multă însingurare, printre euri retrograde captiv și-ntre sineuri proprii, automigrând. Zazu pleacă de pe munte. Ușa peșterii se izbește-n sesam și cutremur. Avalanș, mă rulez după ea. 2. Patrulând Beți din cănuțe aer cu lapte! Câte cineva o să mă strige la fiecare a patra pagină, doar că eu mă voi fi ridicat dintre rânduri să nu-nlemnesc. La stână mieii cresc albi, ca pruncii mei cu slove îmbrăcați și câteodată uitați. Te caut filosofalo încropind în văi cardinale prin mine Patrule pe Luna Cuptor. 3. Temere Liniște pare și pace în exilul prin însăși ea, cu cei șapte ani de pustiu trup neatins și iubiri zăvorâte, poate, nedeșertate în lume. Nimeni nu știe așa să îndure tristeți la drum, trasând într-o jumătate de zi unei jumătăți de țară, izvor la amonte - așa minunându-se călători de pârâta, plângând. Cu glas de liniște îmblânzind fiare și-ndrăgind iude, sora mea împlinește curând o vârstă. Este vara lui 33 și nu știu de ce, să mă ierți Doamne, mă tem! 4. Acasă Casa noastră plină era o burtă de pământ și înalte povești de iubire ne adunau pe noi, unii cu alții prin ea. Cerul părea că nu există, târziu am aflat că azurul ar fi culoarea care subit ne înghițea. În fiecare an, aproape, plecăm câte unul fără să știm a ne-nturna în burta casei noastre. Mama rămâne cu ochi mari de clopote care bat în fiecare zi, necontenit, pentru toți plecații din noi. 29 Iulie 2006
022.348
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Eseuri
Cuvinte
271
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

dan mircean. “patrid 1-4.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-mircean/eseu/1806469/patrid-1-4

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@my-rioMRMy Rio
mirceoiule, să-ți trăiască stilul, apatria și prospețimea.
obiecții: paginația e un pic prea crăcănată. poate ai vrut să sugerezi alienarea și vidul resimțit între două spuneri...
”Avalanș” e o vocabulă de zile mari, ah, ești primul pe care-l invidiez cu adevărăt de pe agonia.ro pencă ai adus-o în limba română:((

la primele 5 rânduri îmi venea să mă dau cu capul de monitor, nu-mi venea să cred cât de special/neașteptat de frumos
simbol mult prea comun acel ”33”, nu merita acest text o reverență ca asta în fața publicului și a sincerității biografice...
dacă finalul era doar ”...pentru toți plecații”, fără ”din noi”, ar fi fost tulburător, așa e doar poetizant...
”azur”și ”subit” par căutate, nu intră firesc în text.

povești în povești, la fiecare lectură răsare un nou fir.
”filosofalo” este extraordinar de plictisitor
în rest...o să recitesc cu plăcere scheletul acestui eseu despre întâmplări foarte dramatice, greu de povestit. încă.




0
DMdan mircean
^O, ce bine Iolanda că mai sunt oameni care să pătrundă în esențe/mesaje!

^Textele nu sunt scrise la un mod aleator, am bucuria să văd că te-a frapat și ai încercat să culegi dintre ele câte ceva valabil.

^Vor continua aceste texte și te invit cu drag să le parcurgi sensurile.

^Mulțumesc pentru că ți-ai oprit un pic gândurile pe aici, prin pagină!



^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^



cu stimă,
midan

0