Dan Furdui

Îndeajuns aș vrea să-mi fiu, Să fug de tot ce e pustiu, Și, când m-aștern, s-adorm de-aici, Să-mi fie locul licurici.

Prin vieți străine ne-adăpostim, Nu să trăim, doar să povestim; N-avem răbdare să mai simțim, Trăim în grabă, și-n grabă murim.

De vrei să-ți faci prieteni, A lor mâna-nainte, La menghină s-o strângi, Că să-și aducă aminte Atunci când te-or minți, Trăda ori vinde.

Fala nu o prețuiesc, Nici deșarta ei nălucă, Și, cât am să mai trăiesc, Am s-o țin mereu pe fugă.

Doi frumoși și tineri soți, Luați acum vreo 5 decenii, Își doreau cu nerăbdare Să nu meargă la culcare. El era un pic sfios, Ea uitase procedeul, Și vorbeau în pat, duios, Cum să-apară

Mintea multă nu-i adesea Un semn bun pentru un om, Dacă el își pierde zestrea De om bun, ce-l face om!

În amintiri, și vechi și noi, E soare mult, dar sunt și ploi, Și tot acolo regăsim: Iubirea, acest dar sublim. Străbat cu gândul prin trecut, Și-ajung până la început, Și de acolo înapoi Aduc