No reply... (yet)

Deși am început de luni doar cu suspine,

La cinci minute de l-al tău ultim sărut,

Am avut o săptămână ce mi s-a părut

Că zilele-s senine și de lumină pline.

În week-end iar, am fost cu ai mei plecat,

Pe un tărâm de vis, parcă de toți uitat,

Cu pajiști vii, privindu-le, să nu te saturi,

Pline de mușchi gros, de parcă erau blaturi,

Și-n aer o mireasmă de otavă de otavă crudă,

În zori s-o simți sub talpă cât e de moale, udă,

Albine ce roiesc, din floare-n floare, zboară,

Și strâng dulceața lor, din zori și până-n seară.

Vlădeasa la apus, îl vezi, se pierde-n zare

Și veșnic lângă el, pitit, Muntele Mare,

Unde ești acum, a mea, tu norocoasă?

Să vezi o zare roz, și cât e de frumoasă.

Simt că prind aripi iar, și parcă mă ridic,

Pierzându-mă dinnou, în al tău dulce chip,

Because this is the poem that I want you to keep,

Adânc, din suflet, eu, doar vreau să ți-l dedic.

Mereu eși lângă mine, și vei rămâne-așa,

Și-ți simt ades sărutul, aprins, pe buza mea,

Și-o viață de va trece până te voi îmbrățișa,

Te voi aștepta cântând doar \"baby, baby,(...), tu vei fi

.

a mea.

Comentarii (0)