Adevarata poveste a Albei ca Zapada

Cand odata s-a nascut, O prea frumoasa fata, Tot palatu a tacut... Ca s-a nascut odata. Dar mama fetei n-a murit Asa cu s-a vorbit. Ea cinci ani a mai trait, Cu sotul ei prea fericit. Cand la geam frumos a stat, O ciocolata a mancat, Lacomie facu\' la-ntreg regat, Cand primola-a savurat. Dar cand cinci ani ea a-mplinit, Mama ei chiar a murit. La palat a revenit O fata cu nume vestit. Imparatul cu ea s-ansurat Fetita s-a cutremurat. Sotia lui, vrajitoare era... Dar cine mai era ca ea? Pe imparat l-a omorat Si pe geam l-a coborat, Direct in groapa cu gunoi, Alaturi de niste oi... Vrajitoarea un mobil avea. Nokia el se numea. Si-a sunat pe cine-a vrut, Cu ce minute-a mai avut. Si un laptop mai avea, Intel 2 el se numea. Pe internet ea naviga, Si tot ce-a vrut ea-si permitea. A fugarit-o pe Alba ca Zapada, Daca n-ar fi plecat ar fi ucis-o cu spada. Alba ca Zapada in padure a plecat, Fiindu-i foame, frunze a mancat. Pe drum peste-o casa ea a dat, Si-n acea seara, in casa a intrat. Cum nimeni nu era acasa, Ea s-a asezat la masa. Si mancand tot ce-a gasit, Direct pe masa-a adormit. Cand piticii au venit, Toti pe masa au sarit, Toti au lesinat pe rand, Dar unul a ramas plangand... Cand a vazut-o-asa frumoasa, A luat din pod o coasa, Omorand-o el plangand, Facand-o fara niciun gand. Ei... A sfarsit ca tatal sau... Si totusi... Cui ii pare rau?