Poezie

Cadoul

1 min lectură·5 februarie 2018

Mediu

Mama mi-a adus în dar

Un puiuț de papagal.

Nu este prea colorat,

Dar e tare zvăpăiat.

Toată ziua se răsfață,

Sus de bară se agață,

Þopăie și dă din cap,

Vrea să fie admirat.

Mama-mi spune c-o să crească

Și atunci o să vorbească.

Îmi e drag puiuțul meu

Și așa-l alint mereu.

Îi dau mei, să se hrănească,

Apă, să se bălăcească.

Vreau să îl grăbesc să crească

Ca să poată să-mi vorbească.

„Puiuț drag”, eu îl alint

Că mi-e drag, de ce să mint?

Stă în leagăn, mă privește,

Penele le ciugulește.

Îl iau pe degetul meu

Să-l alint, cum fac mereu.

Parc-ar vrea să îmi vorbească

Pe limba papagalicească.

În ochi tandru mă privește,

Sprânceana mi-o ciugulește.

Zboară, dar se-oprește-n prag.

Ciripește „puiuț drag”.

„Puiuț drag, puiuț drag”,

Spune-ntr-una, vesel tare.

Mama spune că-i mirare

Că prea repede-a învățat.

Fiindc-a fost mereu iubit

Și cu dragoste îngrijit,

Dornic să ne mulțumească,

A învățat să ne vorbească.

00890

Cucos Victoria. “Cadoul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cucos-victoria/poezie/14120138/cadoul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.