Poezie
O zi de primavara
1 min lectură·
Mediu
Într-o zi de primăvară
Când soarele se plictisea pe-afară
Eu priveam printr-un binoclu,
Ce-avea drept stativ un soclu.
Ce priveam? Priveam natura,
Șlefuită drept, ca zgura,
Căci orașul lumii noastre
Găzduia doar flori albastre.
Și atunci, așa, deodată,
A plutit din cer...o fată!
Ea purta în mână-o floare
Colorată cu a focului culoare.
Când să vreau s-o văd mai clar
A căzut lentila drept afar’!
Chiar cea dreaptă, se-nțelege,
Căci al meu ochi drept e rege.
Cu mânia unui tigru mă reped,
Spre lentilă, ca la loc să o așed.
Mâna-mi tremură subit, ca-n ger,
Dar lentila o fixez cu fler.
Zdruncinat de clipele trecute,
Reprivesc imagini vii, dar mute.
Fata, însă, ea s-a dus...
Probabil undeva spre-apus.
003.389
0