Poezie
calea victoriei
1 min lectură·
Mediu
o văd și mă opresc ca să îi dau de știre
că suntem la fel, cu capul în nori
eu și doamna singură de pe calea victoriei
pe lângă ea trec copaci, mașini, case, chiar și oameni
fără să întoarcă privirea
ea se agață strâns de balonul ei cu sfoară
pierde aer prin nodul prost făcut
pe brațul ei alunecă pas cu pas o vulpe argintie
ea are gura și ochii machiați în stil noli me tangere
numai că eu îmi vând sufletul ieftin ca oricare poet
la troc cu alte suflete, ne ciocnim suflet în suflet
înțelegeți, doamnă, ce prostie,
să transpiri de frumusețe și de lucruri bune și totuși
să nu te întreții destul cu ceilalți,
celelalte persoane vii întru același Dumnezeu
de un timp, generația mea a început să tacă
spune-mi, doamnă, cum e posibil să trăim
știind că vom fi smulși din găoace încă vii și calzi
ca sâmburii dintr-un harbuz
uităm ori poate tocmai de aceea
e mai simplu totul?
00967
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 165
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “calea victoriei.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14168772/calea-victorieiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.