Poezie

colț de cer

1 min lectură·24 februarie 2023

Mediu

vreau să mă plimb fără umbrelă printre mașini roșii,

strălucind de ploaie,

cu claxoane impertinente,

să o dau naibii de mealancolie de la ora trei noaptea

când cade câte un păianjen de pe șifonier.

ieri mergeam pe o stradă unde mi-era frică,

fiindcă avea casele dărăpănate și copacii foarte bătrâni,

dar încă mai dădeau muguri din lemnul copt

și eram chiar eu cu ochii mei de copil,

mă cățăram pe o tufă de mâna-maicii-domnului

să mă înece mirosul.

în vârf curgeau râulețe de tempera și de cerneală.

erau văi, erau prăpăstii, erau gulerul meu scrobit

și bărcuțele de hârtie

ruptă din caiete albastre cu pătrățele

era un abur de tămâie arsă peste soarele care abia mijea

și primăvara răstignea copacii cu frunzele lor crude

ca vitraliile dintr-o catedrală

00895

Cristina-Monica Moldoveanu. “colț de cer.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14167951/colt-de-cer

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.