Poezie

anno domini

2 min lectură·27 iulie 2020

Mediu

anotimpurile sunt evuri îngemănate cu noi

ne alunecă mereu primăvara din brațe, ca o iubită infidelă,

ne lasă dezbrăcați de noi înșine,

primăvara viselor noastre desperecheate,

primăvara ca o derivă a iubirilor neînțelese,

căci oamenii sunt măști colorate, viețile lor sunt frunzare

colorate, pârâuri cu ochii verzi sau căprui sau albaștri,

cu veșminte și piele colorate,

zburând de la un soare la altul,

mereu între răsărit și apus, duse de ape, duse pe pământ,

de vântul toamnei care adastă, fie la nord, fie la sud de tropice,

oamenii zboară și trec peste ape,

oamenii cântă și dansează, ca roiuri de frunze, puhoaie de culoare

cu care cineva a pictat lumea, ca un arhitect care cunoaște

toate artele și măsura, ingredientele puse corect în balanță

căci dacă e prea mult roșu sau alb pe pământ, atunci poate apare

ceva mai mult verde pe Amazon,

ceva mai multe curcubeie pe Niagara, ceva mai multă zăpadă

și nou-născuți cu obrajii ca piersica

și oamenii curg de la o latitudine la alta – mor și se nasc vii,

acolo unde e locul bun și curat,

pleacă să își găsească norocul, dar numai acolo unde îi primesc

pământul și cerul

vara flăcările cresc în noi și toamna ele ard în păduri

și se sparg alune, nuci și castane în frigul iernii,

pentru solstițiul celor singuri,

fiindcă iarna candela respiră lent și lumina coboară în tâmple,

iar soarele e aproape de noi, cu umbrele noastre foarte lungi,

noi, oamenii care au trecut dincolo de deriva continentelor

sau ghețarilor, cu vaste corăbii titanice sau turnuri de veghe înalte

001.542

Cristina-Monica Moldoveanu. “anno domini.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14148585/anno-domini

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.