despărțire

eu stau într-o oglindă, tu în alta, și cineva se uită la mine, dar rar; visez păsări albe cu zborul prelung, fluturi albi printre ierburi înalte, marginea unor pete de culoare pe cer, ca atunci când se dezleagă norii înainte de asfințit și totul devine clar și are un înțeles anume, dar rar, fiindcă mereu se ivesc deodată mai multe înțelesuri

ce trist e să te privești singur în oglindă! aș fi vrut să ne privim măcar o dată unul pe celălalt, ca două oglinzi față în față, dar acum era timpul să ne despărțim și un tren marfar oficia momentul trist printr-un șuier puternic

mie nu îmi plac despărțirile sau abandonul: viața capătă o aromă de migdală, preoții zâmbesc în haina lor neagră, copiii râd în haina lor albă, copacii freamătă încă de tineri și verzi, iar eu stau și mă întreb ce pot ei spune - ori poate ei trimit vântul pe cărări, departe, să aducă ploaia la noi, fiindcă ei știu, ca regii din vechime, să cheme și să izgonească

amprenta tălpilor mele este rece, ca oglinda, și pământul se vede întreg în ea, prin toți pașii mei desculți de odinioară