Poezie

cartografie

2 min lectură·24 mai 2020

Mediu

albastră e marea, verde e pădurea,

dar îngemănat cu nebunia este roșul cârmâz,

de terracotta și sienna arsă al pământului

cineva a desenat o cicatrice pe degetul meu arătător,

nu a curs sânge, doar pielea subțire s-a desprins,

a dispărut fără urmă

și poate că atunci pământul întreg s-a clintit

cu un milimetru sau cu mult mai puțin

în timp ce eu pipăiam altfel o altă lume,

o hartă magică din lumea viselor mele

pe care scriam semne ce schimbau lumea celorlalți

sau poate că atunci cineva a desprins puțin praf

din petroglifele din deșert, întâmplător odată cu

ceea ce se scrijelea pe degetul meu

era ca și cum aș fi spus că cineva mi-a cerut să spun soare

și altcineva a simțit odată cu soarele de pe buzele mele

cum crește lumina

poate că eu eram harta, așa cum unele femei sunt văluri albe

pentru beduini, așa cum altele sunt poame sau vin,

antilope fugare sau scoarță de copac ascuns în inima pădurii,

sau vestale lângă focul din vatră

oare nu sunt femeile din toate lucrurile cele bune,

și tot ce e deșertăciune și tot ce e miez, visate de toți bărbații,

în vise de noapte și de zi?

unii spun că doar visăm și construim prin vise

marile ziduri și orașe, întreaga lume cu jungle și deșerturi

și umplem coșul cu fragi al precupeței dintr-o lume baroc,

cu toate culorile noastre din lumina ochilor,

noi, oameni învecinați cu nebunia de terracotta și sienna arsă

și roșu cârmâz al pământurilor mediteraneene,

sau cu nisipul roșu din Valea Lunii din Iordania,

calzi și moi precum lutul terrei sigillata, precum cuptorul bunicii,

sau cu terra rossa din La Mancha, lumea domnului Quixote

de odinioară și de azi, lumea noastră

cu asfințit și răsărit

și poate că femeile visează și ele...

003.127

Cristina-Monica Moldoveanu. “cartografie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14147081/cartografie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.