Poezie
Parmenide
1 min lectură·
Mediu
în fiecare femeie respiră marea,
în ritmul ei lent, măsurat
și fiece val coboară aerul în apă,
încât și mulțimea peștilor își poartă viața și dansul
din adânc până-n înaltul mării
să stăm o clipă să ascultăm
bătaia veche a inimii oceanelor care încet, prin secole,
au ținut luna de pe cer dansând în ritm domol,
în cercul ei strălucitor
și poate că azi sau ieri, fără să știm,
în crugul unei nopți fără liman,
o pasăre albastră cade din înalt,
pentru ca ritmul ceasurilor să se schimbe
încă un veac.
001.648
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 91
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “Parmenide.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14146489/parmenideComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
