Poezie

metafizică

1 min lectură·30 decembrie 2019

Mediu

fericirea este un lucru simplissim,

te miri ce înseamnă să exiști sau poate ce înseamnă să trăiești

și cine te trăiește celulă cu celulă,

nerv cu nerv, simțire cu simțire,

poate acel fluture imens din cercul lunii, poate albinele,

poate toate femeile și copiii

sau doar bărbații care se nasc la munte și în păduri,

căci trăiesc mult și bine și cresc noduroși, aspri ca scoarța de brad,

cu bărbile albe primind în piept focul soarelui și sorocul morții

știu că sunt aici fiindcă ei toți sunt acolo,

că sunt eu acum fiindcă ei toți sunt altcumva și altcândva

adică apa și deșertul,

focul și gheața

și cineva ne trăiește pe toți, ne arde ca pe-o lumină mare,

frați și surori de suferință, noi umplem cu umbra noastră

tiparul luminii care ne-a murit demult,

și semănăm unii cu alții

001.488

Cristina-Monica Moldoveanu. “metafizică.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14143699/metafizica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.