Poezie
déjà-vu
1 min lectură·
Mediu
Guguștiucii și nucul, glastra din sticlă sidefie cu liliac bătut,
Lemnul moale al pendulei în care secundele au lăsat amprente,
Picături de timp în caverne, pași mici și exacți,
Măsură pentru măsură,
Cum ar fi locul sub coșul pieptului unde mi-am ascuns ultimul hohot de rîs,
Cu capul meu ce creștea greu, apăsîndu-i bunicii inima
Copil simțind cu tălpile cum se ridică genunchii pomilor
din poala pămîntului cu miros de cîine ud,
Aspru și neprielnic, cu spicul ierbii rar, cînd anevoie cînta ploaia
Șuierînd deasupra ramelor corăbierilor din povestea
Cu nuc și guguștiuci, cu toate florile din grădină pictate pe pereți
Am mai citit undeva ceea ce scriu acum,
Simt că sînt tristă de parcă precis am mai adulmecat aceeași ploaie,
Deci m-am mutat în copilărie și de-acolo voi curge,
Iată o casă luată de ape, vor zice,
Tot mai mică e lumea, nu mai poți găsi nici măcar un vagabond
Dormind cu adevărat într-însa.
001.846
0