Poezie

solo

1 min lectură·26 aprilie 2018

Mediu

eram prea obosită și în mijlocul concertului pentru pian

am plecat să respir împreună cu teii, era acel început de muguri,

care aduce doar promisiuni de mireasmă,

Montmartre din copilăria mea,

și vreun colț de coșmar ascuns sub preșul destrămat...

acolo unde cineva a tras pianul pe scenă, demult.

și pianistul părea un om rău și frumos,

prea tînăr poate, prea curat.

odinioară se sculptau gheare de fiară la picioarele meselor și scaunelor

pe care ședeau oameni care își uitaseră vîrsta,

în felul lor suav de eternitate.

din aburii serii și valurile de sub căpătîiul lunii

ieșeau rotunde viorile, numai ele pe drumul meu gol

și cîntecul înflorea și veneam spre casă,

dar aveam ochii un pic mai vii, ca doi bătrîni fericiți

002.052

Cristina-Monica Moldoveanu. “solo.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14124825/solo

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.