Poezie

șoapte

1 min lectură·15 noiembrie 2017

Mediu

cînd vîntul mugește dureri ostenite

amarul e vechi ca-ntr-o pivniță veche

pătrunză suflarea a inimii frunză

sub zeghea de brumă, mustind în cărare

cu focul ascuns pe sub crengi nepereche

mi-s ochii prea mici, din furnică m-am tras,

din veacuri de colb și cenușă de-un veac

și mie cu alții la fel mi-e ursita –

copilă cu gîndul de ac gămălie,

țepușă-n pălanul stupinei pustii,

din cearcănul meu cad doar raiuri uitate

și lemnul din trepte miroase a ploaie,

cresc roiuri de frunze, prinzînd stacojie

culoarea de strajă a șoaptei de noapte

în lotca de frunză, de ploaie zvîrlită,

paingul își duce beția spre moarte

prin filele vechi, țintirim de cuvinte,

ferestrele sparte privesc mai departe

001.555

Cristina-Monica Moldoveanu. “șoapte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14116421/soapte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.