Poezie

conjugare

1 min lectură·11 ianuarie 2017

Mediu

îmi așez coatele pe masă și plîng

este o curgere blîndă a lacrimilor, atît de diafană încît simt că izvorăsc

sunt șipotul mărilor

grăunță, cît de mare este numele tău!

cât de frumos te așez, pămînt din pămînt și germenul încă viu în tine

acum cînd viața mea a fost separată în frînturi de eternitate

și reunită în chipul rece al statuilor

rece și rău

totul în inversul luminii care m-a clădit

lumina care se întoarce în sine după călătorie

aici în mine era vară mare și caldă

munți de veselie și cîntec prin toate frunzele

fecioare cu haine foșnind înainte să învețe moartea pe de rost

înainte să afle că nu găsesc niciodată ceea ce caută

oglindă adevărată din oglindă adevărată

doar cioburi

lipite cu clei alb între ele pentru a se vedea clar

că Dumnezeu a greșit

și pentru a se înțelege că nu a greșit de fapt

001.576

Cristina-Monica Moldoveanu. “conjugare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14101530/conjugare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.