Poezie
habeas corpus
1 min lectură·
Mediu
atunci când plouă nu mă privi în ochi
trebuie să vezi dincolo de cușca confesionalului să ghicești cântecul
dincolo de cabina cu pereți izolați să nu atingi cu degetul rana
fiindcă nu vei găsi certitudine
doar ploaie care amestecă urmele lăsate în noroi până când nu mai știi
cine a fost primul care a călcat strâmb
acel pas mare pentru omenire
zborul ultimei iluzii frumoase și nevinovate
e tare greu să mai descoperi un lucru în sine
în afară de această pompă a gândirii care umflă mingea universului
te conjur să mă recunoști
așa curată cum sunt și unică
precum bobul de grâu izotopul C12 cuanta de lumină
așa cum ai mângâia o floare sau o frunză
cu evlavie
teme-te de pedeapsa de dincolo de nori nu îmi atinge hijabul
pentru numele domnului eu nu adorm niciodată când plouă
001.423
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 139
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “habeas corpus.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14068429/habeas-corpusComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
