Poezie
la pas ușor
1 min lectură·
Mediu
este viața de femeie de vârstă mijlocie
între lobul stâng și cel drept al ficatului e un ligament rotund
precum cerceii de la botez
totul strălucește ca aurul cămătarilor nu mai e timp pentru falsuri
se caută ce este viu
se toarnă o placă peste inimă ca peste un mormânt proaspăt
se numără globulele roșii se cântărește fierul din sânge
magnetul de la vamă nu mai recunoaște nimic
prin mine călătoresc fete tinere cu geamantane grele
nici dinții nu mai mușcă din plin
merele sunt hașurate cu lama cuțitului până își pierd gustul
iată sunt zeci de ani tocați mărunt
între toate lucrurile de la mijloc
jumătate din mine iartă și cealaltă jumătate uită
001.696
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “la pas ușor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14064382/la-pas-usorComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
