Poezie
femeia cu năframă
1 min lectură·
Mediu
era o poveste cum numai fetițele pot înțelege
despre fluturi orfani și roze fără zestre
dansând în ploaia cu soare de început de vară
îmi amintesc de fata aceea cu două cosițe lungi
lipită de speteaza băncii dintr-un personal
pentru oameni cu graiul domol și curat
țin minte cum mâinile ei cu unghii de culoarea pielii
aveau mireasma pâinii de casă din traista țesută
și cum vorbise vreme de două stații cu femeia cu năframă
care o privea ca pe o lumină peste ape
despre tinerețea de demult și fânul proaspăt cosit
și cât de repede sărise ea din tren într-o haltă
unde vagoanele din urmă nu aveau peron
dar tălpile pantofilor erau subțiri și pietrele calde și ascuțite
încă lăsau să respire florile de cicoare
pe care nimeni nu le poate smulge
așa cum fericirea pentru ea era fulgul topit pe buze de copil
zâmbind din colțul ochilor când îi făcea pe alții să zâmbească
fata aceea cu tivul fustei cusut cu mâna care a păstrat
dantela împletită de bunica și trandafirii ei brodați
își scutură părul de parcă ar simți vântul din tren
tot mai departe în ochii ei
ca praful de pe drum
001.800
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 196
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Cristina-Monica Moldoveanu. “femeia cu năframă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/cristina-monica-moldoveanu/poezie/14049338/femeia-cu-naframaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.