Poezie
vecernie
1 min lectură·
Mediu
atunci au împărțit oasele, solzii și icrele
oase argintii:
biserica era mereu curată
ca ochiul lui dumnezeu înainte de asfințit
praful dinăuntru rămânea suspendat
pe ninsoarea de raze din ferestre,
se amestecau deasupra aurele sfinților
fără tămâie sau lumânări
solzi aurii:
într-o biserică veche praful e mai rece
ca mălaiul într-o moară părăsită,
plutești într-un acvariu înghețat,
fosilă antediluviană,
îți cresc branhii prin care respiri fără zgomot
frați și surori
icre roșii:
toți preoții stau drepți
cu pietrele de mormânt spălate
de ochiul lui dumnezeu,
preotul viu dă ocol pocalului dincolo de lume,
amestecă de zor ca într-un mojar,
pisează
până când trec apele
icre negre:
și aici mai rămâne
doar începutul de la ioachim și ana,
restul
001.629
0